Estimări sumbre pentru sfârșitul lunii noiembrie: este posibil să fie necesare aproximativ 900 de locuri pentru pacienții Covid-19, în județul Suceava. Situația spitalelor din județ, măsuri discutate în ședința CJSU de azi

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a convocat astăzi, 20 octombrie 2020, o sedință de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, la care au participat ca invitați managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului suport Covid Radăuți, Traian Andronachi și managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu.

    Subiectele ce au fost puse în discuție pe ordinea de zi, au vizat:

  1. Reanalizarea scenariilor de funcționare pentru toate unitățile de învățământ din județul Suceava, începând cu data de 20.10.2020, ca urmare a contextului epidemiologic actual de la nivelul județului.
  2. Stabilirea unui set de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în contextul ultimelor acte normative incidente în domeniul pandemiei de COVID-19 și ca urmare a creșterii incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori, în județul Suceava, respectiv orașul Solca și comuna Dorna Arini.

Totodată, discuțiile au vizat situația la zi a locurilor disponibile pentru pacienții Covid-19 din cadrul Spitalului Județean Suceava și Spitalului Rădăuți, suport Covid, realizarea stocului strategic de materiale de protecție și stocului de medicamente, respectarea circuitelor pentru pacienții Covid și non-Covid, măsurile adoptate și măsurile de perspectivă.

Analiza prezentată relevă faptul că situația epidemiologică la nivelul județului Suceava impune antrenarea și colaborarea tuturor factorilor decizionali de la nivelul județului.

Conform estimărilor managerului Spitalului Județean de Urgență Suceava va fi înregistrată în perioada următoare o creștere importantă a cazurilor Covid în spitalele Suceava și Rădăuți. La nivelul județului există deja un număr de 300 paturi dedicate patologiei Covid-19 în cele două unități spitalicești. Aproximativ 100 cazuri forme asimptomatice și ușoare se afă în spitalul  suport Rădăuți, iar restul de 200 se regăsește în secțiile dedicate Spitalului Județean de Urgență Suceava, cu o capacitate în prezent de 225 locuri.

Analizele epidemiologice internaționale estimează pentru România un maxim de cazuri Covid-19 la sfârșitul lunii noiembrie, când se așteaptă o triplare a necesarului de paturi. În acel moment este posibil să fie necesară o capacitate de cazare de aproximativ 900 de locuri, ambele spitale fiind depășite. Printr-o decizie a D.S.P. Suceava de a dedica 10% din fiecare unitate sanitară pentru patologia Covid, se obține un număr suplimentar de 260 paturi, aspect ce a fost discutat cu managerii tuturor unităților medicale din județ în ședințe ale C.J.S.U. anterioare.

Conform precizărilor reprezentanților spitalului județean, obținerea unei capacități suficiente de cazare și tratare a cazurilor Covid-19 presupune dedicarea unui număr mult mai mare de paturi în unele unități sanitare.

În același timp, trebuie menținută o capacitate de tratare a patologiei non-Covid la nivelul județului în unitatea cea mai performantă, Spitalul  Județean de Urgență Suceava fiind principala unitate spitalicească din județ, cu o capacitate de cazare de 1200 locuri.

Spitalul Județean de Urgență Suceava gestionează majoritatea patologiei acute medicale și chirurgicale din cadrul județului, respectiv 75% din patologia traumatică.

Potrivit managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, la nivelul județului Suceava există capacitatea de a gestiona ambele patologii atât Covid, cât și Non-Covid, dacă se urmărește aplicarea a două principii:

  • utilizarea personalului medical cât mai adecvat tratării patologiei Covid, începând cu implicarea mai întâi a medicilor de boli infecțioase, apoi a medicilor din celelalte specialități medicale compatibile (pneumologia, medicina internă, nefrologia, gastroenterologia, neurologia, cardiologia, diabetologia);
  • implicarea mai întâi a unităților sanitare mai puțin dotate cu aparatură sau personal pentru gestionarea urgențelor chirurgicale și obstetricale și la final a celor mai performante unități.
  • În prezentul context epidemiologic, analiza specialiștilor din spitalul județean șia medicilor epidemiologi din cadrul D.S.P. Suceava a fost de transformare progresivă a unităților din județ în sectoare Covid pentru formele ușoare.

Concluzia unanimă a fost că fără suportul și colaborarea unităților spitalicești din județ și în lipsa unui plan gradual care să asigure buna gestionare a resurselor umane și materiale, a pacienților diagnosticați Covid, Spitalul Județean de Urgență Suceava nu va putea asigura asistența medicală a cazurilor non-Covid.

În contextul datelor prezentate de către managerii celor doua spitale, prefectul județului a solicitat conducerii D.S.P. Suceava să finalizeze activitatea de verificare și analiză a unităților medicale din județ până joi, și să transmită către Ministerul Sănătății propunerile de introducere în circuitul de gestionare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus.
Astfel, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava programată vineri, conducerea D.S.P. va prezenta lista spitalelor din județ care vor prelua pacienţi Covid-19, inclusiv sectorul respectiv și numărul de paturi aferent la fiecare unitate medicală în parte.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *