Eveniment rutier spectaculos, pe podul de la Vama. Un Volkswagen Sharan condus de o șoferiță a ajuns suspendat aproape vertical pe balustradă

Un automobil Volkswagen Sharan a ajuns azi dimineață, cumva, suspendat pe balustrada unui pod de pe DN17, în comuna Vama din județul Suceava. Șoferii care au circulat prin zonă astăzi de dimineață, după ora 10.20, moment în care a fost anunțat prin 112 evenimentul rutier, s-au întrecut în a fotografia și posta pe rețelele de socializare mașina agățată într-o poziție spectaculoasă.

Potrivit unor informații furnizate de pompierii care au fost chemați să intervină, mașina era condusă de o femeie care, din fericire, nu a fost rănită grav, refuzând de altfel, transportul la spital. Polițiștii anchetează circumstanțele în care s-a petrecut accidentul iar șoferița ghinionistă era în așteptarea unei echipe de tractări auto, care să îi recupereze automobilul de pe balustrada podului.  

Foto: Atenție Poliția Iași. Mulțumim.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *