Expoziție de fotografie Camelia Iordache – ”6 anotimpuri”, la Galeria de Artă Zamca. Vernisaj pe 3 martie 2022

Galeria de Artă Zamca, din spațiul Asociației Institutul Bucovina de pe strada Zamcei, nr. 17., va găzdui, începând cu data de 28 februarie 2022, expoziția de fotografie a artistului fotograf Camelia Iordache  ”6 anotimpuri”, cu  motto-ul ”În fiecare dintre noi există mai multe anotimpuri”. Vernisajul expoziției va fi în ziua de 3 martie, ora 16.00 iar cruticul de artă Delia Leizeriuc și artistul fotograf Toma Bonciu cor fi alături de Camelia Iordache.

”Iată că a sosit momentul (atât de mult … amânat) să acopăr pereții Galeriei de artă ZAMCA cu ceva imagini văzute și imortalizate în momentele când am parcurs anotimpurile, solitar sau alături de oameni minunați.

Acest eveniment se datorează maestrului Mihai Panzaru Pim și Institutul Bucovina care nu au obositsă insiste și cărora le mulțumesc cu recunoștință

Nu aș fi reușit dacă familia mare a fotografilor nu mi-ar fi fost alături: Ovidiu Stefeliga, Mihai Fomin, Lăcrămioara Georgeta și Mihai Adrian Frîncu. Mă înclin!

Ca să fie totul ca în povești, la vernisajul din 3 martie, am bucuria de a-i avea alături pe criticul de artă Delia Leizeriuc  și Toma Bonciu – artistul fotograf care mi-a condus pașii printre anotimpuri. Onor!

Sper ca expoziția, ce beneficiază de patronajul EURO FOTO ART International Association și Asociatia Artistilor Fotografi din Romania, să reprezinte un eveniment de interes pentru voi și să ne întâlnim la vernisaj

Vă aștept cu drag!

Mulțumesc, NewsBucovina.ro, OrasulSuceava.ro, RadioAS Suceava, TvPlus Suceava, suceava.media, Televiziunea Intermedia, Crai nou, Suceava smartpress, Monitorul de Suceava, Impact Fm, Bucovina Tv, InfoSuceava SV, Radio Top Suceava!”, este mesajul transmis de Camelia Iordache.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.