Fântâna arteziană din fața Spitalului Județean a prins viață. Spectacol cum nu s-a mai văzut la Suceava al jeturilor de apă, lumini și muzică de calitate

Un eveniment așteptat de mai mulți ani s-a petrecut în acest sfârșit de săptămână în municipiul Suceava. la prima vedere nu ar părea cine știe ce pentru orașe mai pline de atracții decât târgul nostru dar pentru suceveni a constituit cu adevărat un eveniment. Și nu este vorba în primul rând de sucevenii care își fac promenada prin centrul urbei ci pentru aceia dintre ei care sunt suferinzi și sunt internați la Spitalul Județean ”Sfântul Ioan cel Nou”. După ani întregi de așteptare, fântâna arteziană din fața intrării principale a Spitalului a devenit în sfârșit funcțională. Ieri au țâșnit prin țevile strălucitoare de inox primele jeturi limpezi și răcoroase. Mai întâi mai mici după aceea mai mari, tot mai mari, până când spectacolul a fost deplin, desfășurându-se în toată splendoarea, spre bucuria privitorilor, a constructorilor și a lucrătorilor Spitalului Județean prezenți la acea oră în curtea principalei unități spitalicești a județului.

După căderea întunericului, spectacolul a căpătat o și mai mare amploare prin jocurile deosebite de lumini oferite publicului. Iar din această seară, spectacolul va fi complet. Pentru că începând cu ora 18.00 și până la ora 22.00, va fi completat cu ambianța sonoră, muzica clasică, venind în completarea celorlalte două ”vedete” – apa țâșnind din țevile lucitoare și culoarea luminilor venite din reflectoarele din jur.

Astăzi, pe la orele după amiezii, zeci de oameni, pacienți ori însoțitori priveau și ascultau cadența acestei fântâni arteziene care, trebuie să recunoaștem, nu are corespondent în orașul nostru. Din difuzoare se  auzeau deja, în surdină, ”Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi. Iar soarele strălucea vesel peste parcul din fața Spitalului Județean, cu aerul împrospătat de apa țâșnind dar și de verdeața ierbii curate, răsărită proaspăt pe sub arborii umbroși.

Managerul Spitalului Județean de urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, economistul Vasile Râmbu ne-a explicat acum câteva zile cum s-a reușit ca, după ani de așteptare, noua fântână arteziană să fie, în sfârșit, funcțională:

”Lucrările la fântâna arteziană au fost reluate după ce lucrările întrerupe au fost trecute direct în administrarea spitalului județean, în primăvara acestui an. Acest lucru a fost posibil după finalizarea procesului între Consiliul Județean Suceava ca beneficiar pentru amenajarea parcului, inclusiv a fântânii arteziene și constructorul care ar fi trebuit să execute lucrările. Revenind în administrația noastră, am demarat procedurile și am reluat executarea lucrărilor. Noul constructor s-a dovedit a fi serios și avem certitudinea că toate lucrările de amenajare a parcului spitalului vor fi terminate în această toamnă iar fântâna va fi cel dintâi obiectiv finalizat”. Și s-a dovedit că s-a întâmplat chiar așa, în aceste zile de toamnă trecătorii prin zona Spitalului Județean dar în primul rând cei care au nevoie de îngrijire și atmosferă propice însănătoșirii mai rapide, lucrători acestei importante instituții de sănătate precum și vizitatorii vor putea să se bucure de spectacolul oferit de noua ”vedetă” urbanistică din fața intrării principale a Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *