Fântână arteziană după modelul celei de la Spitalul Județean în locul gropii de gunoi de pe Mestecăniș, propunere a liderului Verzilor suceveni, Dan Acibotăriță

Ecologiștii suceveni, prin vocea liderului lor, Dan Acibotăriță, președintele Partidului Verde, filiala județeană Suceava fac propuneri surprinzătoare. Una dintre acestea este construirea unei fântâni arteziene în vârful Mestecănișului, în mijlocul locației în care este în curs de amenajare depozitul de deșeuri despre care s-a mai vorbit.

Pentru că Dan Acibotăriță este salariat al Spitalului Județean Suceava, nu putea să recomande autorităților județene decât să ia ca model fântâna arteziană din fața principalei unități spitalicești a județului, proaspăt inaugurată.

”Noi, verzii suceveni, nu am uitat de acea groapă de gunoi făcută pe vârful Mestecănișului, acea rușine națională poziționată în inima Bucovinei și îi propunem președintelui Consiliului Județean Suceava, dl. Gheorghe Flutur, să construiască o fântână arteziană. E foarte ușor, modelul se află chiar în curtea spitalului județean și va schimba radical aspectul din acea zonă, asta doar dacă se vrea”, a transmis Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde, Filiala județeană Suceava

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *