Mopan Suceava
Actualitate

Femeie carbonizată într-un incendiu izbucnit la o unitate de alimentație publică, cu camere de cazare la mansardă, la Gura Humorului

O femeie a fost găsită carbonizată într-un incendiu izbucnit  la o unitate de alimentație publică, cu camere de cazare, la mansardă, pe raza localității Gura Humorului.

Evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5:00, iar la fața locului au intervenit gradual pompierii militari de la subunitățile Gura Humorului, Suceava, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Capu Câmpului și Cornu Luncii, cu 8 autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, transmite purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, locotenent-colonel Alin Găleată.

Din interiorul clădirii s-au evacuat șapte persoane, printre care și un minor, iar o altă persoană este dispărută.

Forțele de intervenție lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Incendiul este localizat și se lucrează pentru stingere și pentru îndepărtarea efectelor negative.

Din nefericire, în interiorul mansardei, pompierii militari au identificat trupul carbonizat al persoanei dată dispărută. Victima extrasă este o femeie în vârstă de 72 de ani.

Suprafața afectată este de aproximativ 400 mp.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *