Femeie de 47 de ani din Frătăuții Vechi găsită moartă în casă de către fratele său

Ieri seară, la ora 18.25, un bărbat din comuna Frătăuții Vechi, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că de două zile, sora lui alcoolică nu a mai dat niciun semn de viață.

În urma deplasării la fața locului, respectiv la imobilul de pe raza comuna Frătăuții Vechi, a fost identificat apelantul care a declarat verbal că, întrucât de două zile, sora lui I. V., de 47 ani, ce locuiește la o casă din aceeași localitate, nu a mai dat niciun semn de viață, a venit la locuința acesteia și constatând că ușa era încuiată, a forțat un geam al locuinței, și pătrunzând în interior, a găsit-o pe aceasta decedată în pat.

La fața locului a sosit și un echipaj al ambulanței care a confirmat decesul victimei.

Persoana decedată era cunoscută ca și consumatoare frecventă de băuturi alcoolice, iar ultima oară a fost văzută de către vecini în ziua de 21.01.2019.

Cadavrul nu prezenta semne de violență și a fost anunțat CML Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *