Femeie din Ilișești, jefuită în timp ce se deplasa, pe o cărare, către casa fiului său. Hoțul, zis Aladin, a fost găsit și băgat în arest

Polițiștii din Șcheia a fost sesizați ieri, 24 septembrie a.c., prin telefonul de urgențe 112, de către o femeie care a anunțat că soacra sa în vârstă de 71 de ani, a fost tâlhărită.

În urma cercetărilor s-a stabilit că în ziua respectivă, în jurul orei 10.30, femeia a plecat de la domiciliul către locuința fiului său. La un moment dat, a părăsit șoseaua principală și s-a deplasat pe o cărare cu vegetație densă. La aproximativ 150-200 metri de șoseaua mai sus menționată, din spate, a fost ajunsă de o persoană de un bărbat, cu glugă pe cap, care i-a smuls geanta pe care o avea în mână și a fugit.

La aproximativ 50 metri de locul în care a fost atacată femeia, a fost identificată geanta aruncată pe sol, din interiorul căreia lipsea suma de 130 lei.

Cercetările au fost continuate de echipa operativă din cadrul SPR 9 Șcheia desfășurându-se activități investigative, informative și de cercetare penală complexe pe raza comunei Ilișești, pornindu-se de la zona comiterii faptei, efectuându-se conducerea în teren cu persoana vătămată, identificări de martori, bănuit de comiterea jafului fiind un tânăr de 21 ani, din comuna Ilișești, cunoscut cu activități infracționale.

S-au dispus măsuri imediate de căutare a acestuia în vederea cercetărilor, iar în urma obținerii de informații, s-a stabilit că tânărul, zis ”Aladin” a fugit și s-a ascuns într-o clădire în construcție situată clădirea Primăriei Ilișești.

La locul indicat s-au deplasat 7 polițiști din cadrul SPR 9 Șcheia coordonați de șeful secției, cu patru autospeciale din dotare, iar la etajul clădirii a fost identificat Aladin care a fost condus la sediul poliției. În continuare s-a administrat probatoriu, iar la ora 19.30 dosarul cauzei a fost prezentat la procurorul de serviciu la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava care a confirmat continuarea urmăririi penale față de suspect, fiind de acord cu luarea măsurii preventive de reținere a acestuia.

Cu ocazia audierii, în prezența avocatului, tânărul Aladin a recunoscut comiterea infracțiunii. Față de suspect s-a dispus reținerea pentru 24 ore, imediat efectuându-se conducerea în teren cu acesta în stare de reținere, activitate ce a întărit probatoriul administrat, apoi fiind introdus în CRAP al IPJ Suceava.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „tâlhărie calificată”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *