Femeie din Straja care se deplasa cu bicicleta împreună cu nepoata de 4 ani lovită de un autoturism. Şoferul a declarat că nu a ştiut că a acroşat femeia

La 29.09.2019, în jurul orei 15.20, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată despre faptul că, la o unitate medicală din municipiul Rădăuți, s-a prezentat o femeie de 60 de ani din comuna Straja, care a declarat faptul că, la data de 28.09.2019, a fost victima unui accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 28.09.2019, în jurul orei 15.05 în timp ce se deplasa cu bicicleta cu nepoata sa de 4 ani pe partea dreaptă a DJ 209G din comuna Straja, victima a fost acroșată cu oglinda de un autoturism care circula din sens opus și  care s-a angajat în depășirea unui număr de trei autovehicule, iar conducătorul auto și-a continuat deplasarea fără să oprească la fața locului, către orașul Vicovu de Sus.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști s-a reușit identificarea autoturismului și a conducătorului auto implicat în accident, acesta fiind un tânăr de 20 de ani din comuna Straja, care a declarat faptul că nu știe, dacă în momentul manevrei de depășire, din sens opus se deplasa o bicicletă întrucât nu a văzut.

Cu ocazia examinării autoturismului, polițiștii au constatat faptul că oglinda retrovizoare din partea stângă prezintă avarii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *