Mopan Suceava
Evenimente

Femeie înecată într-un bazin de decantare a acumulării de la Lipoveni

Iei după amiază, după ora 16.30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că o femeie s-a înecat într-un bazin de decantare al apei din zona lacului de acumulare Lipoveni.

Polițiștii au stabilit că femeia în vârstă de 52 de ani, care locuia într-un imobil din proximitatea lacului, l-a sunat în jurul orei 14.50 pe concubinul ei, plecat la lucru, întrebându-l dacă poate să ia apă, folosind motopompa instalată în apropierea unui bazin de decantare a apei barajului, din apropierea locuinței, spunându-i că, dacă nu va reuși să pornească motopompa, va lua apă cu găleata din bazin.

Când bărbatul s-a întors acasă, negăsind-o pe femeie, s-a îndreptat repede spre bazinul de decantare a apei ocazie cu care a observat trupul acesteia plutind la suprafața bazinului. A intrat în apă și a încercat să o scoată la suprafață însă nu a reușit. Au ajuns la locul tragediei pompierii militari iar un echipaj medical din cadrul SMURD a constatat decesul femeii.

La examinarea cadavrului nu au fost identificate urme de violență. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *