Femeie moartă la spitalul din Suceava, după ce la sfârșitul anului a fost implicată într-un accident rutier în Italia

Ieri, 11.01.2020, la ora 12.30, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către un bărbat care a anunțat o femeie de 67 ani, din comuna Vama, a decedat la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

În urma verificărilor efectuate  de către polițiști s-a constatat că în perioada noiembrie-decembrie 2019, femei a fost implicată într-un accident rutier petrecut în Italia, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, în apropierea orașului Cesena, regiunea Toscana.

La data producerii accidentului femeia nu a solicitat sprijin medical sau juridic, iar la începutul lunii decembrie a anului 2019 s-a întors la adresa de domiciliu din comuna Vama.

La data de 19.12.2019 starea de sănătate a femeii s-a agravat, fiind internată în Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. Pe perioada spitalizării starea de sănătate a femeii s-a agravat și în data de 10 ianuarie 2020, la ora 23.55 s-a constatat decesul acesteia.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor morții.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.