Femeie omorâtă de un șofer beat, la Preutești. Victima se deplasa regulamentar pe șosea. Autorul a fugit de la locul accidentului
Sâmbătă seară, după ora 19.30, Poliția Fălticeni a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe raza satului Leucușești, comuna Preutești, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei.
Polițiștii au stabilit că în data 09.03.2024, în jurul orei 19:35, Constantin Tofan, de 34 ani, din comuna Preutești, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Fiesta, pe DC 9, în satul Leucușești, a surprins-o și accidentat-o pe numita O.L. de 63 ani din localitate, care se deplasa regulamentar din sens opus, pe partea stângă a drumului, având în vedere direcția de mers a autoturismului, fiind proiectată în șanțul din partea stângă a drumului.
După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei, fiind depistat în urma mobilizării a șase echipaje de poliție pe raza satului Huși, comuna Preutești, în jurul orei 20:15. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul mun. Fălticeni în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma accidentului a rezultat decesul femeii.
Vinovat de producerea accidentului se face Constantin Tofan, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cursul zilei de astăzi, după completarea materialului probator, urmează să se dispună măsuri preventive față de autor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”ucidere din culpă”, ”părăsirea locului accidentului”, și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.