Femeie rănită grav după ce a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Salcea

Ieri după amiază în jurul orei 17.45, o suceveancă în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz pe raza localității Salcea, dinspre orașul Salcea înspre Verești, a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de mers,  a intrat în șanțul șoselei și s-a  izbit cu mașina în capul de pod din intersecția cu strada Pepinierei.

În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni traumatice grave, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticată cu ,,contuzionat prin accident rutier, contuzie stern, fractură gleznă bilateral, contuzie coloană lombară”. Nu  a fost posibilă testarea cu aparatul etilometru, din cauză stării  în care se afla rănita dar au  fost preluate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.