Festivalul Internațional ” Ciprian Porumbescu”, programul manifestării, anunțat de vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă

Vicepreședinte CJ Suceava, Niculai Barbă a anunțat că ieri, 1 iunie,  a debutat Festivalul Internațional “Ciprian Porumbescu”.

Pe parcursul primei zile a ediției pilot, 30 de tineri, elevi de la Școală Populară de Arte “Ion Irimescu” din cadrul Centrului Cultural “Bucovina” au evoluat în cadrul unui concurs intitulat “Sub semnul lui Ciprian Porumbescu”. Tinerii interpreți, foarte talentați, mulți dintre ei având deja un CV de invidiat, au interpretat la diverse instrumente compoziții atât din repertoriul lui Ciprian Porumbescu precum și ale unor mari compozitori – Doga, Vivaldi, Brahms, Chopin, Mozart.

Festivalul continuă zilele acestea, Zilele Ciprian Porumbescu, cu un remember Opereta “Crai Nou”, repusă în scenă în 2018 la Cetatea de Scaun, într-un eveniment de colecție. În toate aceste zile, artiști consacrați vor fi în recital cu momente instrumentale susținute la bustul lui Ciprian Porumbescu din parcul central Suceava, la Lira de la Stupca, Muzeul și Casa memorială Ciprian Porumbescu.

”Duminică, ultima zi din Festival, va fi și cea mai consistentă. Dimineața vom fi cu toții la mormântul lui Ciprian Porumbescu pentru a-l comemora marele patriot și mare personalitate a lumii cultural-artistice. La prânz, un recital instrumental la pian și vioară la Muzeul Ciprian Porumbescu și apoi la Casa memorială. La ora 14 vom prezenta un material video deosebit de interesant realizat cu participarea unor personalități ale vieții muzicale din țară și străinătate care se vor exprima cu referire la oportunitatea lansării, prezentând și viziunea lor în realizarea unui eveniment cultural de anvergură, Festivalul Internațional “Ciprian Porumbescu” prin care să punem în valoare creația și personalitatea marelui nostru compozitor.

Cum orice Festival care se respectă se încheie cu o Gală, în acest an, ediție pilot, vom prezenta un recital muzical-cameral susținut de Doru Albu (clarinet) și Daniel Dragomirescu (chitară). Ne dorim ca, începând din 2022, acest Festival să crească de la an la an și să rivalizeze, în scurt timp, cu marile festivaluri de gen. Am lansat provocări unor personalități din țară și străinătate de a ne fi alături în realizarea arhitecturii și promovarea Festivalului. Este un eveniment de care Suceava are mare nevoie”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *