Mopan Suceava
Evenimente

Fetiță de 10 luni opărită cu apa răsturnată dintr-un lighean de frățiorul de numai trei ani, într-un moment de neatenție al mamei, la Salcea

Poliția orașului Salcea a fost sesizată telefonic, în după amiaza zilei de ieri, 30 iunie 2020,  de către o femeie care a anunțat că, în jurul orei 14:00, fiul său în vârstă de 3 ani, a vărsat un lighean cu apă clocotită peste sora sa de numai 10 luni, care a suferit arsuri.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în ziua respectivă, femeia spăla rufe într-un lighean așezat pe o masă din holul imobilului în care locuiesc. La un moment dat aceasta s-a deplasat la aragazul din bucătărie pentru a aduce o oală cu apă, timp în care minorul, a tras ligheanul de apă de pe masă, apa fierbinte vărsându-se  peste fetița care se afla într-un cărucior, copila suferind arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului. 

La fața locului s-a deplasat echipajului de la ambulanță, care a acordat victimei îngrijiri medicale aceasta fiind transportată ulterior la secția UPU a Spitalului Județean Suceava pentru investigații suplimentare.

În cauză a fost efectuată cercetarea locului faptei și s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii  de ,,vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *