Fetiță de 11 ani din Putna transportată la spital după ce a căzut de pe bicicletă. Fetița se deplasa împreună cu mama și fratele ei

O femeie din Putna care se deplasa cu bicicleta, împreună cu doi copii minori, a pierdut controlul bicicletei și a căzut pe drumul betonat. Unul dintre copii o fetiță a suferit răni în zona feței și a fost transportată la spital.

Ieri dimineață, 11.03.2020, la ora 08.36, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Putna care a anunțat că o fetiță de 11 ani a căzut de pe bicicletă.

Din cercetările făcute aceștia au stabilit următoarele aspecte: în dimineața respectivă, femeia se deplasa pe bicicletă împreună cu cei doi copii minori, pe un drum din zona Putnișoara. La un moment dat a pierdut controlul asupra bicicletei și a căzut pe drumul betonat. În urma căzăturii, fetița s-a lovit în zona feței.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, care a transportat-o pe minoră la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *