Fetiță de 12 ani, accidentată pe trotuar în George Enescu de mașina unei tinere, proiectată în afara carosabilului după ce a fost lovită de un alt automobil
Sâmbătă seară, pe la ora 19.45, în timp ce conducea autoturismul pe str. Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava, ajuns la intersecţia cu Bulevardul George Enescu, un localnic de 60 de ani nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus pe drumul prioritar de o tânără de 21 de ani din comuna Grămeşti.
În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat pe contrasens şi a pătruns pe trotuar, unde, a acroşat uşor o minoră de 12 ani, din localitate, care se deplasa în calitate de pieton.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.