Mopan Suceava
Evenimente

Fetiță de 3 ani cu arsuri grave pe corp, dusă la spital după trei zile de la producerea evenimentului

 

Polițiștii secției 5 – Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați ieri, 13 august a.c., la ora 16:25,  cu privire la faptul că la UPU Suceava s-a prezentat o femeie împreună cu o fiica sa în vârstă de 3 ani, din Pătrăuți, care prezenta arsuri de grave pe o mare suprafață a corpului.  

Din verificările efectuate, pe raza de competență a reieșit faptul că în ziua de 10.08.2020, în timp ce minora se juca cu o brichetă, în casa în care locuiesc, de pe raza satului Pătrăuți, la un moment dat, pe fondul neatenției mamei sale, și-a aprins hainele cu care era îmbrăcată și a suferit arsuri pe tot corpul. Mama a declarat că hrănea un alt copil minor în momentul producerii evenimentului. 

Femeia s-a prezentat cu copilul abia în data de 13.08.2020 la UPU Suceava, iar în urma consultațiilor de specialitate a fost diagnostică cu: „arsuri de grad II, III pe o suprafață de 35% din corp”, starea de sănătate fiind precară și urmând a fi transferată la Spitalul Județean Iași. 

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *