Fetiță de un an și jumătate, arsă cu ceară fierbinte vărsată din recipientul pentru închistrit ouă, la Dorna Arini

Aseară pe la ora 19.00, Politia Municipiului Vatra-Dornei a fost sesizată telefonic de către Spitalul Municipal Vatra-Dornei, despre faptul că la această unitate spitalicească a fost adusă de către părinți o fetiță din comuna Dorna Arini în vârstă de 1 an şi 5 luni, care prezintă ca diagnostic ”arsuri de gradul II pe anumite părţi ale corpului, fiind arsă cu ceară”.

Ieri după amiază, în jurul orei 16.30, copila se afla în bucătărie împreună cu bunica ei, care închistrea ouă pentru Paște. Într-un moment de neatenţie  fetița a tras de pe o măsuţă un recipient în care se afla ceară fierbinte şi a vărsat-o pe ea, provocându-i arsuri.

Tatăl copilei i-a acordat primele îngrijiri medicale sumare, apoi a transportat-o la Spitalul Municipal Vatra-Dornei, unde a fost diagnosticată cu ”arsură gradul II – facies, torace, mâini şi antebraţ bilateral–declarativ arsură cu ceară”, i s-au acordat îngrijiri medicale specifice şi a fost transferată la Spitalul Județean Suceava. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *