Mopan Suceava
Actualitate

Fetița de un an și jumătate intoxicată cu fum aseară la Salcea a murit în ambulanță, în drum spre spitalul din Iași. Frățiorul ei este sub supravegherea medicilor la Spitalul din Suceava

Din nefericire, fetița  de un an și jumătate care alături de frățiorul ei de doi ani și șase luni au fost intoxicați cu fum într-un incendiu petrecut  aseară la Salcea a încetat din viață astă noapte. Copilul s-a stins în brațele  medicilor care o însoțeau în ambulanța care o transporta la Spitalul din Iași. Decizia de a o transporta la Iași a fost luată de medicii Spitalului Județean Suceava după ce starea fetiței se înrăutățise. Frățiorul ei a rămas internat la Suceava.

Mama copiilor, care a suferit un atac de panică în clipa în care a văzut ce au pățit cei doi micuți, este de asemenea internată.

Incendiul a fost anunțat ieri seară, după  16.00. Focul a fost stins de către vecini până la sosirea pompierilor.

Pompierii militari au  fost cei care au extras din imobilul ce luase foc,  doi copii, unul băiețel de doi ani și șase luni  și o fetiță de un an și jumătate. Cel mare a fost intubat și stabilizat iar fetița  se afla în stop cardio respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare.  Ea și-a revenit pe moment și a fost transportată, împreună cu fratele ei și cu mama lor la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean.   

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemul de încălzire, un termo – șemineu cu lemne, mai precis un uscător de rufe pe care, în joaca lor copiii l-au răsturnat peste focul din șemineu.  

Foto: Arhiva ISU ”Bucovina” Suceava. Mulțumim.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *