FOCURI DE ARMĂ PENTRU REŢINEREA UNOR CONTRABANDIŞTI ŞI PESTE 19.000 DE PACHETE CU ŢIGĂRI CONFISCATE

Ieri, 21 iunie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 16.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat mai multe persoane care transportau, de la frontiera de stat spre localitatea Vicovu de Sus, mai multe colete voluminoase.
Poliţiştii au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și s-au îndreptat spre linia de frontieră.
Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras 12 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. În urma acțiunii au fost reținuți trei cetățeni ucraineni.
La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea zonei, fiind astfel descoperite 20 de colete cu țigări de proveniență ucraineană.
Cele trei persoane reținute și coletele cu țigări au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. Cei trei cetățeni ucraineni au vârste cuprinse între 21 și 35 de ani.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 9.840 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 115.100 lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Tot ieri, 21 iunie 2018, Polițiștii de frontieră de la Sectorul PF Brodina au observat, pe raza localității Brodina, jud. Suceava un autoturism, marca Audi A6, care ieșea din curtea unui imobil. În momentul în care conducătorul autoturismului a observat echipajul mobil al poliției de frontieră, acesta a abandonat mașina și a fugit.
Din primele verificări, în autoturism au fost observate mai multe colete cu țigări, fapt pentru care, cu acordul proprietarului imobilului, autoturismul a fost ridicat și dus la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Astfel, asupra mașinii a fost efectuat un control amănunțit în urma căruia au fost descoperite 9.880 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 115.600 lei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, iar autoturismul, în valoare de 6.000 de lei, a fost reținut pentru continuarea cercetărilor.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *