Mopan Suceava
Actualitate

Fostul primar de Brodina Vasile Melen, din nou în penitenciar. Mai are de executat câteva luni de închisoare, după o nouă decizie a judecătorilor

Ieri, 2 februarie,  Poliţia oraşului Vicovu de Sus a primit spre executare un mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Suceava privind pe Vasile-Viorel Melen, de 52 ani, fostul primar al comunei Brodina, care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de penitenciar, pentru săvârșirea infracțiunii de  „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei”, Se precizează că  din pedeapsa de executat, se deduce pedeapsa executată în baza sentinței penale nr. 85 din data de 11.03.2020, pronunțată de Tribunalul Suceava.

O echipă operativă  a Poliției l-a găsit în scurt  Vasile-Viorel Melen care  s-a prezentat la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus de unde a fost preluat și trimis către Penitenciarul Botoșani.

Reamintim că Vasile Melen, fostul primar al comunei Brodina, a fost condamnat definitiv acum trei ani, fiind ulterior trimis în închisoare.  El a fost eliberat acum câteva luni în baza deciziei Curții Constituționale prin care a fost constatată prescripția unor fapte penale.

Judecătorii au ajuns la concluzia că pentru una din faptele pentru care fusese judecat –  conflictul de interese – a intervenit prescripția, astfel încât condamnarea de 4 luni de închisoare pentru această faptă a fost anulată.

A rămas, în schimb, cealaltă infracțiune, de „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei”, pentru care fostul primar din Brodina a primit 3 ani de închisoare. Cum Vasile Viorel Melen nu executase încă două treimi din această pedeapsă de 3 ani, el a fost încarcerat din nou și va mai sta închis câteva luni până când va intra în comisia de liberare condiționată.

Vasile Viorel Melen a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, în cursul anului 2017.

El a fost acuzat că a semnat contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafeţe de teren încheiate între comuna Brodina, reprezentată de Melen Vasile Viorel în calitate de primar, şi membrii familiei sale – soţia şi fiul, precum şi către SC FORESTBROD SRL Brodina, firmă care îi aparține.

În ceea ce privește jonglarea cu fonduri europene, anchetatorii au constatat că Vasile Melen  a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene și de la bugetul de stat într-o operațiune coordonată de el în valoare totală de 10.7 milioane de lei iar îîntr-o altă operațiune ilegală, suma de 11,9 milioane de lei.

Foto: Monitorul de Suceava

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *