Furt de curent la patinoarul din parcarea Shopping City Suceava

 La 25.01.2021, ora 12.30, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de către un angajat al S.C. Delgazgrid S.A., despre faptul că la panoul electric amplasat în parcarea Shopping City Suceava, care deserveşte cu energie electrică patinoarul, este o branşare ilegală la reţeaua electrică.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii B.I.C. Suceava au rezultat următoarele:

Societatea IF Creţu Manole are amplasat în parcarea Shopping City Suceava un patinoar pentru agrement. Această societate, în urma unui contract încheiat cu S.C. Delgazgrid S.A. beneficiază de energie electrică  necesară pentru a-şi desfăşura activitatea.

Dar la panoul electric din apropierea patinoarului, s-a constatat faptul că a fost executat un branşament ilegal, de alimentare cu energie electrică, înaintea grupului de măsură (contor), cu ajutorul unui cablu trifazat, clandestin conectat cu cleme, iar în urma acestei interceptări ilegale, energia electrică consumată de către societatea IF Creţu Manole nu a fost contorizată şi nici facturată.

Prejudiciul cauzat va fi comunicat după evaluarea ce urmează e fi efectuată de către o comisie din cadrul societăţii S.C. Delgazgrid S.A.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „furt” şi „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”. (foto: Orașul Suceava) 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *