Mopan Suceava
Editoriale

Gălbinare – poveste scurtă

Erau  pe la sfârșitul anilor 70 ai veacului trecut mari epidemii de gălbinare, spuneau părinții, hepatita virală A, spuneau doctorii, prin școli și mai ales prin internate. Era boala mâinilor murdare și trebuia să ți-o asumi,dacă erai elev, fiindcă vina îți aparținea întru totul. Nu te-ai spălat pe mâini, te-ai umplut de hepatita A  contagioasă, mergi la spital, nu ai voie un an să mănânci sărat, nici carne de porc, ai voie doar piept de vită ori de pui, fără grăsime, dar de unde dacă nu-i , pâine fără sare. Lapte acru și  păstăi, nicicum înghețată sau prăjituri, scutit la educație fizică timp de un an.

Individul care a prins astfel de boleșniță în internatul de la A Te Laurian, a murdărit la dus și la întors autobuzul interjudețean care circula între Rădăuți și Botoșani, cu escală la Siret.

A  fost primit acasă de mama ce-l trimisese la școală mai departe, plângăcios și vomitând peste șpicnița femeii. Uncheșul Ghiță, frate al mamei și vechi șofer de salvare a spus clar: Mărie, băietul are gălbinare, trebuie dus la Spital.

Ca prin vis, cel mic a fost aburcat într-un colț de dubă, dus pe drumul  frumos, cu arbori unii plini de flori, alții plini de frunze, alții plini de zăpadă și cu globuri colorate, ici acolo instalații cu becuri de lanternă.  Pe dealuri domoale, unele dintre ele cu țarini verzi numai bune de cosit, altele cu pajiști pline de flori numai bune de cules, printre codri de aur, de argint și de aramă, aceștia din urmă de toamnă ,  prin care la cioatele de sub fagi și brazi creșteau împărății minunate de opintici, cu coronamente portocalii de râșcovi.  Printre munți  înfrigurați cu făgașuri înghețate pe care roțile mașinii uncheșului Ghiță deveneau într-o clipă tălpi de sanie, cu molizi încărcați de conuri pe care atârnau de fiecare în parte  câte zece veverițe stufoase și portocalii. Printre sălciile amorțite, renăscute după iarna grea, cu mâțișorii atârnând dezinvolți din crengi, spre bucuria gâzelor.

Cam așa a călătorit cel mic, transpirat și hurducat,  cu duba uncheșului Ghiță  către Spitalul de la Rădăuți, cu gălbinarea în ochi și în trup  și cu visele sale neobișnuite.

Când a fost luat subsuoară de un asistent prieten cu uncheșul, pus pe un cărucior, purtat pe un hol mirosind acru  și răsturnat pe un pat, s-a trezit în mijlocul unei menajerii, salon ori cum se va fi numind camera aceea mare în care vreo 14 copii din același cotingent cu el , adunați din toate colțurile județului , își trânteau unul altuia  cu mare haz  perne în cap, spre disperarea surorilor medicale care, la o adică, prinseseră și ele câte colț de zâmbet într-o parte a  buzelor.

Acolo toate visele acelea neinteresante au dispărut   iar bătălia cu pernele din salonul plin cu  14 copii de până în  10 ani, băieți și  fete laolaltă, ei mai toți fiind cu ochii galbeni de la hepatita virală A și obligați cumva să nu se miște din pat, a însemnat  pentru el că este fain să stai la spital.

A doua zi dimineața ceaiul cu nimic, pe la zece dimineață o felie de pâine cu nimic, la amiază trei cartofi fierți cu iaurt și cu nimic. Condamnare la moarte prin înfometare. De acasă li s-au trimis printre gratii niște compoturi din mere, pere ori  din perje, în borcane de tocană de legume, neîndulcite cu nimic, prin rudele ce făceau navetă la oraș. Au  înțeles rapid  că sunt condamnați și nu vom mai putea să scape  din lagărul spitalului vechi de la Rădăuți decât cu picioarele înainte, poate chiar unul peste altul indiferent de sex  –  vai ce perspectivă înfricoșătoare, fiind abandonați  de părinți pe mâna mașterelor cu halate albe.

A  urmat o seară înfiorătoare.

Cei 14 zburdalnici bucuroși că s-au îmbolnăvit de hepatita virală A  și care au crezut cu o zi înainte că sunt liber internați la spitalul de infecțioase din Rădăuți, campioni la bătaia cu perne, au fost, pe la ora 21.00, puși  în rând câte doi  și conduși pe un hol îngust, mirosind la fel de acru, către o încăpere îngustă unde, pe un pat metalic înalt se afla așezat trupul cu față galbenă a unui copil cam de vârsta lor, care nu mai respira.

Vedeți,  li  s-a spus, dacă nu veți  cuminți, vă veți așeza lângă el și veți merge sub mușuroi, la Calea ferată! Ori de-o parte, ori de alta, că e loc destul!

Li s-a spus că nici cărți nu vor mai avea voie să citească, nici scrisori, fiindcă altfel vor muri și vor  putrezi.  Aveau însă  voie să mănânce  cartofi cu lapte acru!

 

Niște mai vechi  bolnavi din vechiul spital cu izolare de la Rădăuți, unii morți, alții încă în viață, au transmis cu limbă de moarte că prin noptierele saloanelor mai sunt cărți bune de citit. Nu multe, două sau trei.

Moș Goriot, a lui Balzac, Descrierea Moldovei, a lui Dimitrie Cantemir,  Cântarea României, a lui Alexandru Vlahuță. Pentru că erau interzise la citit sub sancțiunea morții iminente transmisă de către surorile medicale ce l-au dat ca exemplu pe galbenul copil mort de la Țibeni, aceste cărți subversive, citite  de mai multe  ori în cele două săptămâni de lagăr,  au făcut ca nici un copil internat la izolare în toamna anului 1978 la secția de infecțioase a spitalului de la Rădăuți, bolnav de hepatită virală A, să nu fi ajuns acasă fără să știe pe de rost Moș Goriot, Descrierea Moldovei și Cântarea României.  De acolo, se poate, s-au ivit mai târziu marii patrioți locali și marii amici ai Gintei  Latine care au jurat public ori în secret  că în viața lor nu vor mai citi cărți fiindcă acestea au miros de lapte acru cu cartofi fierți și nesărați și paginile lor seamănă cu niște  fețe galbene de copii din Țibeni ținuți sub cearșaf alb, cu ochii boldiți, țintiți în tavanul unei camere văruite de la Spitalul de infecțioase din Rădăuți.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *