Găleată cu prune furate din livada unei femei, la Capu Codrului – Păltinoasa. Reclamanta era în stare de ebrietate iar hoațele păreau a fi de etnie romă

Polițiștii din Păltinoasa au fost chemați să investigheze aseară un caz de furt mai puțin obișnuit. O femeie de 64 de ani din localitate a reclamat prin 112 că s-a comis un furt la locuința ei. Polițiștii ajunși la fața locului au  identificat-o pe  apelantă, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, relatând incoerent că în jurul orei 17. 00,  pe când se deplasa spre domiciliu, ajungând în zona Oneşti a satului Capu Codrului, la circa 300 metri de locuinţă, în dreptul livezii sale, a observat în drum un atelaj hipo, în care se afla un bărbat de etnie rromă, iar în livadă două persoane de sex feminin de aceeași etnie, care culegeau prune într-o găleată.

Apelanta s-a deplasat la persoanele de sex feminin pe care le-a întrebat cu ce drept culeg prunele din livada sa, iar una dintre ele ar fi împins-o, fără să îi provoace leziuni, după care au plecat de la faţa locului cu tot cu găleata de prune.

Apelanta a refuzat intervenţia unui echipaj de ambulanţa la faţa locului . 

În cauză urmează ca cercetările să fie continuate pentru săvârşirea a infracţiunilor de „lovirea sau alte violenţe” şi „furt”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *