Garda Forestieră demarează verificări în toate suprafețele ocolului silvic Dealu Negru, cu sediul în Bistrita Năsăud, dar care administrează și păduri private din județul nostru

Garda Forestieră Suceava a informat că începând cu data de 21.09.2021, va demara un control complex în toate suprafețele de fond forestier de pe raza județului Suceava, suprafețe pentru care sunt asigurate serviciile silvice de către ocolul silvic Dealu Negru, cu sediul în județul. Este vorba despre ocolul silvic care administrează pădurea din Panaci pe raza căreia s-a produs agresiunea asupra activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a doi jurnaliști.

Controlul va viza aspecte privind amenajamentele silvice, legalitatea punerilor în valoare a masei lemnoase, respectarea modului de exploatare a masei lemnoase, integritatea fondului forestier, regenerarea suprafețelor și existența tăierilor ilegale de arbori.

Întrucât sediul Ocolului silvic Dealu Negru se află în județul Bistrița Năsăud, verificările vor fi făcute în colaborare cu specialiștii Gărzii Forestiere Cluj.

La finalizarea verificărilor, rezultatele constatărilor vor fi făcute publice s-a anunțat într-un comunicat de presă transmis de șeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *