”Găurile te salută frumos”, pe drumurile din Suceava. Comunicat Dan Acibotăriţă, președintele filialei Suceava a Partidului Verde

Președintele filialei Suceava a Partidului Verde, Dan Acibotăriţă, ia atitudine față de modul în care arată, la ieșirea din iarnă, drumurile din județul Suceava.

Într-un comunicat de presă, el a arătată că:

”Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că drumurile din județul Suceava au început să fie iar lovite de găurele, găuri și găuroaie.

Dacă mergi spre Vatra Dornei, încă de la ieșirea din municipiul Suceava, găurile te salută frumos, cînd mergi dinspre Cacica spre Solca la fel, în zona Rădăuți găurile sunt prezente, în zona Brodina găurile din asfalt îți dă binețe, ca să nu mai spunem că traficul, din zona Brodina, este ”controlat” de transportatorii de lemn, iar în municipiul Suceava asfaltul, mai ales în zona gurilor de canal, este lăsat, găurit.

În România de 30 de ani de zile nu s-a reușit să se reducă numărul de găuri din asfalt.

Fie iarna cît de mică, găurelele apar, iar mașina se tot strică”, a transmis Dan Acibotăriță.  

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *