Gazul metan a ajuns în Burdujeni Sat, locuitorii nu se înghesuie să se racordeze. Ion Lungu anunță că Primăria acordă consultanță pentru racordare burdujenenilor care acum 4 ani doreau în proporție de 96% gaz metan

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat astăzi că rețeaua de gaz metan mult așteptată în Burdujeni Sat, a ajuns la porțile cetățenilor care locuiesc în acest cartier încă de acum două săptămâni. Numai că aceștia nu se înghesuie deloc să se racordeze la rețea, deși acum 4 ani, 96% dintre locuitorii acestei părți a municipiului Suceava, printr-un referendum organizat la acea vreme, își doreau gaz metan pe țeavă, în gospodăriile lor.

Când conducta de gaz a ajuns în fața locuințelor lor, locuitorii din Burdujeni Sat nu s-au mai exprimat la fel de entuziast, când au aflat că pentru a beneficia de acest serviciu este nevoie de o documentație cuprinsă într-un dosar îndeajuns de consistent ca dimensiuni, pentru ca furnizorul să aloce cota de gaz, pentru fiecare consumator în parte.

În acest context, primarul Ion Lungu a reamintit într-o conferință de presă faptul că din punctul de vedere al Primăriei, proiectul de aducere a gazului metan în Burdujeni Sat este finalizat, gazul ajungând de două săptămâni la stația de capăt din cartierul Burdujeni Sat.

”Suntem în faza în care cetățenii se pot racorda la rețeaua de gaz metan. Din păcate lucrurile merg destul de greu. Acum câțiva ani am făcut un recensământ din care rezulta că 96% dintre cetățenii din Burdujeni Sat își doresc gaz metan. Am trimis consilieri care au transmis, din poartă în poartă, lista cu documentația care trebuie întocmită.

Sunt niște documente care trebuie cuprinse în dosar: Actul de proprietate; Autorizație de construire imobil; certificat de identificare stradal de la Primărie, certificat de carte funciară, plan de încadrare în zonă, plan de situație, acte de identitate, pentru a putea cetățeanul să obțină cota de gaz.

Indiferent ce aș face eu ca primar, nu pot face aceste dosare în locul cetățenilor. Eu fac din nou un apel și sper ca săptămâna viitoare să putem racorda primele case la gaz metan în Burdujeni Sat.   Cetățenii care sunt în această situație, dacă au nevoie de sprijin, să vină la Primărie. Îi sprijinim. Solicitările pentru racordarea la gaz metan se depun numai online. Cei care nu știu să le completeze, să vină la Primărie.

Sprijinim demersurile lor doar că dumnealor trebuie să ne aducă dosarul complet. Fără acest dosar nu se pot racorda la gazul metan. Fără acest dosar nu pot să obțină cota de gaz necesară. Mai mult de atât nu putem face nimic noi, ca Primărie. Gazul înseamnă civilizație, l-am adus, este acolo, locuitorii trebuie doar să vină să se branșeze la rețeaua de gaz metan” ,a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.     

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *