Georgeta Nadia Crețuleac, directorul executiv al DGASPC Suceava: CAMPANIA ”SUSȚINEM PERFORMANȚA”, ediția 2020, se defășoară ”altfel”

Georgeta Nadia Crețuleac, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția

Copilului a Judeţului Suceava transmite că și în acest an, ”cu toate restricțiile și dificultățile acestei perioade, copiii din cadrul sistemului de protecție, ca și copiii din comunitate, cresc, învață și socializează online, se adaptează din mers la restricții și măsuri impuse, trăiesc emoții și stări intense, au nevoie de prieteni și de mentori pentru a-și continua drumul.

Campania ”Susținem Performanța”, care a ajuns la a III-a ediție în acest an va fi puțin ”altfel”. De la lansarea acestei campanii, din anul 2018, a crescut simțitor numărul copiilor și tinerilor cu performanțe la învățătură, arte și sport, ceea ce ne arată faptul că această acțiune a devenit un impuls mobilizator pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție, aceștia fiind mai preocupați de viitor,  trecând peste toate traumele suferite,  cu dorința de a reuși în viață”.

Nadia Crețuleac mai transmite că ”dacă în primele două ediții, am avut privilegiul (putem spune acest lucru!) de a ne întâlni împreună, copii, sponsori și organizatori, iar emoțiile au fost pe măsura performanțelor (deoarece nu cadourile în sine au fost prețioase ci recunoașterea meritelor!), în acest an, vom continua această campanie, în condițiile date, fără întâlnirea mult așteptată, dar recunoscând meritele și transmițând toată aprecierea noastră ( a sponsorilor și organizatorilor) celor care ne fac mândri de ei și care își construiesc pas cu pas, un viitor mai bun, așa cum merită orice copil.

Provocarea lansată de echipa campaniei, de la începutul lunii august, a impus câteva reguli necesare în organizarea acestei acțiuni:

–  La secțiunile Arte, Sport și Invățătură de la 9.50-10, cadourile vor fi personalizate iar sponsorii se trec  în dreptul copilului/copiilor ales/i  (cadoul personalizat se va stabili luând legătura cu copilul sau cu persoana care îl cunoaște cel mai bine).

– La secțiunea Învățătură general,  premiile pot consta în produse pentru toți copiii-în special pentru cei cu medii între 9.00 și  9.50 (rechizite, cărți, jocuri educative, dulciuri etc).

– Premiile vor putea fi înmânate personal de către sponsori, fiecărui copil/tânăr  la domiciliul acestuia sau la sediul Direcției, într-un cadru securizat și respectând regulile de protecție și igienă, impuse. Perioada de premiere va avea loc în a doua jumătate a lunii septembrie.

– Sunt permise fotografiile cu acordul copilului/tânărului și a reprezentantului legal.

Pentru cei care vă doriți să cunoașteți un copil deosebit și să îl felicitați, vă invităm să vă alăturați campaniei noastre! Pentru mai multe detalii, puteți lua legătura cu echipa campaniei (în linkul campaniei găsiți regulamentul și datele de contact ale  membrilor echipei)”.

– Linkul cu regulamentul precum și cu secțiunile la care copiii și tinerii sunt performanți îl puteți accesa   aici:

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.