Gheorghe Flutur: Am transmis către Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării solicitări pentru emiterea acordului privind terenul pe care se va construi Facultatea de Medicină
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat că a semnat și transmis, astăzi, solicitările către Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru emiterea acordului necesar cu privire la terenul pe care urmează să se construiască viitoarea Facultate de Medicină din Suceava. Terenul pe care urmează să se construiască noua facultate este în proprietatea publică a Consiliului Județean și administrarea Spitalului Județean și urmează să fie pus la dispoziția Universității ”Ștefan cel Mare”.
”Noi am întocmit întreaga documentație de care era nevoie pentru obținerea unui aviz din partea Direcției de Sănătate Publică Suceava pentru terenul destinat noii Facultăți de Medicină.
Am primit avizul favorabil de la DSP și putem să facem încă un pas important pentru această facultate, prin trimiterea acestui aviz împreună cu întreaga documentație întocmită de Consiliul Județean și Spitalul Județean către cele două ministere în vederea emiterii acordului privind schimbarea destinației terenului în vederea construirii sediului Facultății de Medicină și Științe Biologice.
În condițiile în care terenul este proprietate publică a județului Suceava, dat în administrarea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, este necesară obținerea acordului Ministerului Sănătății, precum și cel al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru schimbarea destinației.
Am încheiat o etapă importantă în urma căreia am obținut avizul de la DSP și așteptăm ca toate procedurile care urmează de aici încolo să se desfășoare într-un timp cât mai scurt, astfel încât să avem la Suceava o Facultate de Medicină.
Înființarea Facultății de Medicină din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” reprezintă un pas important în dezvoltarea sistemului de învățământ sucevean, a infrastructurii în sănătate, și va fi alături de Spitalul Județean de Urgență la dezvoltarea gamei de servicii medicale pentru locuitorii din județ și din întreaga regiune.
În acest sens, suntem deschiși și ne pregătim să continuam acest proiect cu Spitalul Județean și Universitatea „Ștefan cel Mare”.
Terenul pe care se va construi noul sediu al Facultății de Medicină a fost identificat la nivelul Consiliului Județean Suceava, unde a fost constituit un grup de lucru format din specialiști din administrația județeană și din cadrul Spitalului Județean, în domeniul tehnic, urbanism, juridic și patrimoniu.
Terenul pe care va fi construită noua facultate se află în incinta spitalului, în apropiere de Universitate și de Serviciul de Ambulanță Județean”, a declarant președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.