Mopan Suceava
Administratie

Gheorghe Flutur: Continuă modernizarea Drumului Județean Frasin – Stulpicani – Ostra – Tarnița – Holda

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat începerea efectivă a lucrărilor de continuare a modernizării Drumului Județean 177A, Frasin – Stulpicani – Ostra – Tarnița – Holda (DN17B).

În ședința de CJ de luna aceasta vor fi aprobați indicatorii tehnico – economici actualizați.

”După ce în perioada 2019 – 2020 CJ Suceava a asfaltat din fonduri proprii, continuăm modernizarea drumului Frasin – Holda, pe o lungime de 37 km. În cadrul proiectului vor fi reabilitate podurile peste râurile Ursoaia, Gemenea, Suha, Botușan, Brăteasa și Holda. De asemenea, vor fi construite două poduri noi în locul celor existente. Finanțarea este prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Tot prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” avem asigurată finanțarea pentru reabilitarea DJ 208E, Dolhești – Manolea – Forăști – Oniceni.

Pe lângă drumurile menționate vor fi executate multe lucrări la alte drumuri județene, printre care și Grănicești – Satu Mare, Valea Brodinei, Ulma, Slătioara – Câmpulung Moldovenesc, Stroiești – Vâlcele – Costâna, Zaharești, Stroiești, Malini, Borca, Panaci – Bilbor (ultimul tronson)”, a transmis Gheorghe Flutur.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *