Gheorghe Flutur: Dezbaterile publice privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare pentru Autostrada Pașcani-Suceava, vor continua, după Suceava, la Tudora – Botoșani și Tătăruși – Iași
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat că, după dezbaterea desfășurată astăzi la Suceava privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare pentru Autostrada Pașcani-Suceava. miercuri vor avea loc dezbateri publice pe aceeași temă în județele Botoșani, la Tudora și în Iași, în localitatea Tătăruși.
Gheorghe Flutur a declarat că urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și în Consiliul tehnico-științific al Ministerul Transporturilor. După aceste proceduri, Guvernul trebuie să se aprobe indicatorii tehnico-economici ai autostrăzii A7 pe tronsonul Suceava – Pașcani într-o ședință de Guvern pentru a începe procedurile de licitație pentru proiectare și execuție.
”Îmi exprim speranța ca la sfârșitul acestui an, începutul anului viitor să se scoată la licitație proiectarea și execuția lucrărilor. De asemenea, Consiliul Județean Suceava a participat săptămânal la ședințele de progres din cadrul Companiei de Autostrăzi și a participat alături de primari la identificarea proprietarilor de pe traseul autostrăzii. Și sunt convins că acesta a fost un sprijin nemijlocit pentru grăbirea termenelor și pentru a recupera decalajul față de celelalte tronsoane până la Pașcani, care sunt mult mai avansate”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.