Gheorghe Flutur: Documentația de avizare a lucrărilor de reabilitare a Palatului Administrativ” va fi discutată în următoarea ședință a Consiliului Județean. Suma necesară: 73, 29 milioane de lei fără TVA

Președintele Consiliul Județean Suceava Gheorghe Flutur a anunțat că în prima ședința de Consiliu Județean se va intra cu un proiect de hotărâre prind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții “Consolidare, restaurare, reabilitare şi dotare Palat Administrativ”.

Documentația a ținut cont de faptul că Palatul Administrativ are o deosebită însemnătate din punct de vedere istoric și arhitectural pentru județul Suceava, aceasta aflându-se pe Lista Monumentelor Istorice, sub denumirea „Clădirea Administrativă a orașului, azi Prefectura și Consiliul Județean Suceava” .

În vederea aducerii clădirii la starea inițială, într-o primă etapă s-a întocmit Expertiza tehnică de către un expert tehnic atestat MC și MLPAT. Conform Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, ce a avut la bază Raportul de expertiză tehnică, sunt necesare lucrări de desfaceri pentru înlăturarea părților afectate, lucrări de consolidare a structurii de rezistență la nivelul planșeelor din lemn, a peretelui fronton, a coșurilor de fum și refacerea planșeului de lemn peste nivelul 2 cu un planșeu din beton armat, lucrări de refacere la nivelul acoperișului cu o șarpantă din structură metalică și învelitoare din țiglă ceramică, lucrări de finisaje interioare şi exterioare, refacerea tuturor instalațiilor electrice de curenți tari şi curenți slabi, sanitare, și termice.

De asemenea, sunt necesare lucrări de conservare şi restaurare ale componentelor artistice care fac parte din ansamblul clădirii.

”Având în vedere anvergura lucrărilor și stringența refuncționalizării clădirii Palatului Administrativ, în urma depunerii unei Solicitări din partea Județului Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Compania Națională de Investiții C.N.I. S.A. a inclus în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor” obiectivul de investiții „Consolidare, restaurare, reabilitare şi dotare Palat Administrativ, județul Suceava”.

În urma întocmirii documentației de avizare a lucrărilor de intervenții s-a estimat că pentru realizarea acestui obiectiv este necesară suma de 73.295.827,33 lei fără TVA, din care valoare Construcții montaj C+M 52.430.503,82 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind din bugetul de stat prin Compania Națională de Investiții C.N.I. S.A., durata de proiectare și execuție fiind estimată la 22 luni. Suprafața construită la sol =1868,84 mp, suprafața construită desfășurată – total= 7234,62 mp. În cadrul valorii lucrărilor de Construcții montaj, ponderea o reprezintă lucrările de arhitectură constând în desfaceri, demolări, învelitoare, finisaje interioare și exterioare, restaurarea componentelor artistice.

Ca anvergură, urmează lucrările de instalații ce cuprind desfaceri și dezafectările celor existente și realizarea instalațiilor termice, sanitare, canalizare, instalații electrice curenți tari, instalații de detecție incendiu și hidranți interiori, instalația de paratrăsnet, instalații de voce, date și control acces, instalații de iluminat arhitectural”, a declarat președintele Consiliului județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *