Gheorghe Flutur după ședința Coaliției: ”Am clarificat prioritatea legislativă depusă de liberali în Parlament privind majorarea pragului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei. Subliniem că această procedură de majorare a pensiilor este urmare a acțiunii Guvernului PSD-PNL și nu doar a unui singur partid politic”
Prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, a participat joi, 29 august. la ședința Coaliției de guvernare care a avut loc la Palatul Victoria.
După ședință Flutur a transmis că, „încă de miercuri seară am solicitat o întâlnire a Coaliției, care nu se ținuse de mult timp, în care să discutăm în primul rând despre Legea pensiilor și evaluarea impactului dar și alte urgențe pe care le-am pus pe masa Coaliției. Mă bucur că am clarificat prioritatea legislativă depusă de liberali în Parlament privind majorarea pragului de impozitare a pensiilor la 3000 de lei”.
Flutur a mai transmis că în ședința coaliției, la propunerea liberalilor, ministrul de finanțe, Marcel Boloș, a pregătit un act normativ care să acorde bonificații, stimulente pentru persoanele fizice și juridice care și-au plătit la timp obligațiile față de Stat.
„Noi, liberalii, considerăm că trebuie sancționat ceea ce nu merge dar, în același timp, trebuie stimulat ceea ce merge și mai ales pe cei care își respectă obligațiile și își achită la timp datoriile”, a transmis Flutur.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, ministrul liberal al Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat că a realizat cel mai mare transfer de fonduri din istoria recentă către Trezorerie, 11,6 miliarde de lei, pentru asigurarea plății tuturor pensiilor recalculate și majorate, astfel că pensionarii își vor putea primi pensiile majorate. „Subliniem că această procedură de majorare a pensiilor este urmare a acțiunii Guvernului PSD-PNL și nu doar a unui singur partid politic”, a subliniat Gheorghe Flutur.
O altă problem urgentă, ridicată de către președintele Gheorghe Flutur în prezența premierului Marcel Ciolacu, a președintelui PNL, Nicolae Ciucă și a celorlalți membri ai Coaliției fac referire la plățile pe care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, trebuie să le facă în teritoriu, unde sunt de plătit facturi de 3,7 miliarde de lei din urmă, facturi care trebuie plătite agenților economici ce au executat pentru primării și consilii județene lucrări la drumuri, apă sau canalizare. Ministerul Finanțelor a alocat astăzi (vineri, 30 august) 2 din cei 3,7 miliarde de lei.
„În acest context, am solicitat să se transmită în teritoriu un mesaj de liniștire a firmelor care au șantiere în lucru, să continue în ritm susținut lucrările pentru că nu vor fi restanțe la plată.
Gheorghe Flutur a spus că trebuie dat acest semnal pentru continuarea lucrărilor deoarece există în țară zvonuri că nu vor mai putea fi finanțate. Am fost asigurat că finanțările vor continua”.