Mopan Suceava
Politica

Gheorghe Flutur, la Păltinoasa: „Așa cum am văzut de hotărâtă lumea în această seară, rar s-a văzut în alte localități Am plecat foarte optimist că Mihăiță Drob va fi o mare surpriză a acestor alegeri locale în județul Suceava”

În prezența a peste 300 de oameni din Păltinoasa și Capu Codrului, într-o atmosfera incendiară, la el acasă, președintele Gheorghe Flutur a participat la lansarea candidaturii pentru funcția de primar a domnului Mihai Drob din partea PNL. A fost prezent la eveniment și senatorul Daniel Cadariu.

Candidatul Mihai Drob, om de afaceri prosper din Păltinoasa, a prezentat un program ambițios, cu extindere și punerea în funcțiune a rețelei de apă-canal, atât în satul Păltinoasa car și în Capu Codrului, introducerea rețelei de gaze naturale, construirea sediului nou de primărie, centru medical modern, parc de panouri fotovoltaice pentru iluminatul public gratuit, și multe altele. Președintele Flutur a vorbit despre proiectul ,,Păltinoasa la autostradă”, despre parteneriatul pe care vrea să-l încheie cu Mihai Drob și cu Primăria Păltinoasa, despre crearea unei zone turistice la Păltinoasa, despre extinderea stației de captare a apei potabile din râul Moldova și multe alte proiecte.

Gheorghe Flurur a subliniat că, în urma demersurilor, făcute și Păltinoasa a primit fonduri pe programul Anghel Saligny pentru asfaltarea de străzi și cele mai importante au fost demersurile pentru construirea unui sediu nou de primărie unde Gheorghe Flutur, personal, s-a implicat, argumentând că în momentul de față primăria funcționează într-o sală de sport și, încă din toamna anului trecut, a primit undă verde pentru construcția noului sediul.

Concluzia președintelui Flutur la Păltinoasa: „Vom câștiga această localitate”.

„Așa cum am văzut de hotărâtă lumea în această seară, rar s-a văzut în alte localități, și am plecat foarte optimist că Mihăiță Drob va fi o mare surpriză a acestor alegeri locale în județul Suceava”, a transmis Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *