Gheorghe Flutur, la Summitul liderilor locali și regionali ai PPE: Avem nevoie de mai multă Europă la Suceava

Astăzi și mâine, la București se desfășoară Summitul liderilor locali și regionali ai Partidului Popular European, găzduit de Partidul Naţional Liberal. La invitația președintelui  PNL, Ludovic Orban, iau parte la acest eveniment Președintele României, Klaus Iohannis, candidatul PPE pentru poziția de Președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz, liderul grupului PPE în Comitetul Regiunilor, Michael Schneider şi coordonatorul campaniei Partidului Popular European pentru alegerile din 2019, Dara Murphy. La summit este prezentă și o delegație a organizației județene PNL Suceava condusă de președintele organizației, Gheorghe Flutur care este și președintele Ligii Aleșilor Locali din Partidul Național Liberal.

În luarea sa de cuvânt, Gheorghe Flutur a salutat pe cei 150 de invitați străini, primari și aleși locali, și pe cei 3000 de liberali prezenți la summit:

”Am un mesaj către prietenii mei care candidează pentru parlamentul european. Eu m-am angajat la munca de jos, în rândul aleșilor locali. Președinte la un consiliu județean din nordul țării. Vreau să ajungă mai multă Europă și la noi. Fie pe calea aerului, fie pe autostrăzi, fie pe căi ferate, avem nevoie de mai multă Europă.

Am investit mult și în sănătate, în învățământ, în turism și în clustere pe agricultură. Dar dacă investitorii ajung mai greu la tine este un handicap uriaș și îmi pare rău că trebuie să vorbesc așa de la această tribună dar vin dintr-o regiune care are doar 39% din media PIB-ului european. O regiune modestă, săracă și cu zero kilometri de autostradă. E drept, ieri s-a inaugurat primul metru dar în semn de protest pentru guvernul național care nu vrea să ne audă.

Dacă nu se înțelege că trebuie să deschidem și aceste zone, se produce migrația forței de muncă. E o zonă din care aproape un milion de oameni sunt plecați afară la muncă. Familiile sunt despărțite, este o zonă din se nasc mai mulți copii de-ai noștri în Italia sau Spania decât acasă, cu efect negativ din punct de vedere demografic. De aceea este obligatorie dezvoltarea acestui tip de infrastructură.

Pot să spun ce aștept de la viitoarea conducere a Comisiei Europene, am discutat cu domnul Manfred Weber azi de dimineață, ce pârghii ar putea exista, să convingem, să determinăm guvernul național să facă aceste investiții în infrastructură, să lege zonele sărace de celelalte părți ale țării. Dacă nu le vor găsi, le vom găsi noi, fiindcă luptăm să venim la guvernare.

Va trebui să gândească Comisia Europeană politici strategice, cum să ajungă  spre granița de est a Uniunii Europene. Altfel, diferența dintre noi și celelalte regiuni este de 50 – 60% în minus și asta nu este un lucru bun. Și nu suntem încurajați, chiar dacă facem absorbție, dacă nu ai legătură cu o autostradă, nu este în regulă.

Aici e bătălia noastră: cum convingem autoritățile naționale și ce pârghii poate găsi Bruxelles-ul  pentru a se ține cont de inițiativele de jos în sus. Până acum s-a mers pe inițiative de sus în jos. Unde sunt bani alocați, s-au depus proiecte. La inițiativele de jos în sus cred că Partidul Popular European trebuie să aibă un cuvânt mai mare de spus în viitoarea politică de alocare a resurselor.”, a transmis președintele PNL Suceava, care este și președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *