Mopan Suceava
Politica

Gheorghe Flutur, lansări de candidați și întâlniri cu alegătorii la Șaru Dornei și Crucea. Cătălin Iordache și Alina Elena Lăzăruț, realizări și proiecte

Președintele Gheorghe Flutur a continuat întâlnirile electorale și lansările de candidați PNL la primăriile de la Șaru Dornei și Crucea.

La Șaru Dornei, în sala plină până la refuz a Căminului Cultural, cu peste 300 de persoane prezente, împreună cu deputatul PNL Angelica Fădor, Gheorghe Flutur a asistat la prezentarea realizărilor unui primar liberal de excepție.

Primarul în funcție, Cătălin Iordache, a asfaltat aproape 70 km de drum în localitatea sa, a modernizat școlile și grădinițele, a construit blocuri de locuințe, a transformat Șaru Dornei într-o stațiune turistică și a încurajat fermierii să se asocieze pentru a produce cel mai bun cașcaval din România. De asemenea, în Șaru Dornei prețul laptelui este mai bun decât în localități vecine, precum Dorna Candrenilor.

„Acestea sunt câteva dintre realizările pentru care Cătălin Iordache ar trebui să fie votat din nou ca primar”, a transmis Gheorghe Flutur.

Flutur le-a vorbit celor prezenți la întâlnire despre drumul care leagă Bucovina de Ardeal, Panaci-Bilbor, unde mai este puțin de lucru și se va finaliza curând. A menționat, de asemenea, perspectiva dezvoltării domeniului schiabil în zonă, dezvoltarea turismului integrat în Țara Dornelor și extinderea rețelei de gaz metan care a ajuns în Dorna și trebuie să ajungă și la Șaru Dornei.

Susținerea lui Cătălin Iordache, pentru încă un mandat de primar și pentru Gheorghe Flutur pentru încă un mandat ca șef al administrației sucevene, au fost validate ropotele de aplauze din sala arhiplină.

În itinerariul electoral de azi, a urmat Crucea, localitate unde PNL are o premieră: un candidat de primar tânăr, Alina Elena Lăzăruț, care și-a asumat candidatura cu un program curajos. Între prioritățile programului său pentru Crucea, în mandatul de primar, se numără rezolvarea problemelor de apă și canalizare, aducerea unui medic de familie în zonă, amenajarea falezei Bistriței și a locurilor de parcare, precum și încurajarea turismului în zonă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *