Mopan Suceava
Politica

Gheorghe Flutur, mesaj transmis de la Congresul PPE: Partidul Național Liberal arată azi țării întregi că este principalul partid european, cu susținere masivă din partea Uniunii Europene

Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a transims un mesaj de la București, unde participă la Congresul  Partidului Popular European pe care îl publicăm  mai jos:

 

Am șansa de a participa la Congresul Partidului Popular European (PPE) ce are loc zilele acestea la București. Doresc să informez sucevenii cu privire la câteva noutăți care privesc și țara noastră și sunt vești foarte bune. În aceste zile, cel mai mare partid din Uniunea Europeană, Partidul Popular European, care are 177 de europarlamentari și care dă președintele Comisiei Europene, dar și președintele Parlamentului European, își aprobă programul de guvernare pe următorii 4 ani.

  1. Prima veste bună din programul de guvernare aprobat deja este că s-a votat ca România să fie primită în Schengen. Inclusiv europarlamentarii austrieci, care se opuneau, au votat pentru România.
  2. PPE, din care face parte și PNL, susține ca fermierii români să primească subvenția la nivelul mediei europene. Să se facă dreptate!
  3. PPE și PNL susțin un program amplu pentru dezvoltarea zonelor rurale, ca acestea să nu fie părăsite. PPE și PNL susțin un internet special pentru copii, care să-i protejeze de abuzurile informatice care se întâmplă astăzi.
  4. PPE și PNL susțin două idei de forță pentru cetățenii europeni: securitate și prosperitate, adică să aibă mai multă siguranță, prin mai multe investiții în apărarea Europei, dar și prosperitate, prin investiții masive în economie.
  5. PPE și PNL susțin politicile de mediu, dar făcute cu fermierii și în favoarea fermierilor, nu împotriva lor. Există un program prin care 10% din terenurile agricole să nu fie lucrate. PPE și PNL se opun acestui program. În cazul programului privind folosirea pesticidelor, PPE și PNL au cerut modificarea lui, pentru ca, de asemenea, acesta să nu fie împotriva fermierilor.

Pentru următorii ani Programul de Guvernare aprobat înseamnă pragmatism, digitalizare, încurajarea competiției, pentru că o Europa cu economie puternică poate face față mai ușor oricărui fel de criză. Mai mult ca oricând, România poate vedea ce rol are PNL în familia populară europeană, care susține comunitățile locale, descentralizarea, identitatea națională, credința, biserica, familia, libertatea ca valori fundamentale. Partidul Național Liberal arată azi țării întregi că este principalul partid european, cu susținere masivă din partea Uniunii Europene.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other