Gheorghe Flutur: Partidul Național Liberal la 145 de ani

Partidul Național Liberal, partidul cu o istorie care se întinde pe trei secole, partidul care a contribuit decisiv la modernizarea României, partidul care, prin înaintașii săi, a plătit tribut gândirii totalitare, partidul cu un rol hotărâtor după 1989 în modernizarea României, aderarea la Uniunea Europeană și la spațiul euroatlantic.

Am avut privilegiul să învăț la școala marilor personalități liberale, Mircea Ionescu Quintus, Alexandru Paleologu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Radu Câmpeanu. Am avut onoarea să fac parte din Guvernul României care a negociat intrarea României în Uniunea Europeană pe un capitol foarte important, agricultura.

Împreună am trecut și prin frământări. Sunt bucuros să fi fost unul dintre oamenii politici care au contribuit la coagularea dreptei în 2007 și apoi la formarea Marelui Partid Liberal care a dat de două ori Președintele României și care acum guvernează țara, cu un Guvern în care Suceava dă Ministrul Culturii.

Mi-am asumat și proiectul de dezvoltare a Județului Suceava iar PNL este la al doilea mandat cu Președinte al Consiliului Județean. Despre aceste mandate nu vreau eu să vorbesc pentru că trebuie să vorbească sucevenii. PNL, scoală de gândire, inițiativă și acțiune, luptă de idei.

Sunt mândru că fac parte din acest partid membru al celei mai mari familii politice europene, Partidul Popular European, care decide astăzi în Europa. Recunoștință și omagiu înaintașilor noștri, îndemn la unitate și acțiune camarazilor liberali de astăzi, gândire pozitivă și acțiune pentru a duce mai departe România acolo unde îi este locul, întru demnitatea și prosperitatea tuturor românilor.

La mulți ani, Partidul Național Liberal!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *