Mopan Suceava
ActualitateAdministratie

Gheorghe Flutur: Pregătiri în toi pentru Ziua Bucovinei la Vatra Dornei. Ultimele lucrări pentru amenajarea spațiului din jurul Cazinoului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat că la Vatra Dornei pregătirile pentru Ziua Bucovinei sunt în toi iar parteneriatul Consiliului Județean Suceava cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și cu Primăria Vatra Dornei a funcționat perfect.

”Acum se lucrează la amenajarea spațiului din spatele Cazinoului, se amenajează alei care să facă legătura dintre clădirea Cazinoului și Izvorul Sentinela, urmând ca în primăvară să se realizeze amenajări mai ample. În interiorul Cazinoului se lucrează la mobilarea încăperilor cu mobilier adecvat, sobru, elegant. Consiliul Județean Suceava, prin Muzeul Național al Bucovinei, a început amplasarea expoziției excepționale care prezintă istoria și zestrea Bucovinei!

În oraș s-a finalizat modernizarea principalelor străzi cu implicarea directă a Primăriei Vatra Dornei și a primarului Ilie Boncheș și a viceprimarului Marius Rîpan. Vineri s-a finalizat îngroparea întregii rețele de 30 km de conducte de gaz, iar de azi se fac probe de presiune. Zilele viitoare cetățenii din Vatra Dornei vor avea gaz metan. Am o mulțumire sufletească mare și anume reabilitarea Cazinoului și aducerea gazului metan, prin care mi-am onorat două promisiuni importante față de Dorneni!

Zilele viitoare orașul îmbracă haine de sărbătoare, iar marți 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, după sfințirea edificiului „Complexul Muzeal Cazinoul Băilor” și Ședința Solemnă a Consiliului Județean Suceava vom da startul Târgului de Turism în Țara Dornelor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *