Gheorghe Flutur: subvențiile pentru fermieri, plantări pe terenuri degradate și realizarea decordoane verzi în jurul localităților cu populație numeroasă, priorități discutate azi la CJ Suceava

Astăzi a avut loc o întâlnire la care au participat Direcția tehnică și Compartimentul de mediu din cadrul Consiliului Județean Suceava precum și conducerile Gărzii Forestiere și Direcției Silvice.

În cadrul întâlniri a fost stabilit un program de plantare care să înceapă de săptămâna viitoare, cu prioritate pe terenuri degradate dar și în jurul localităților cu populație numeroasă, unde va începe realizarea unor cordoane verzi.
Primele discuții au fost cu primarii localităților din jurul municipiului Suceava: Șcheia, Adâncata, Ipotești, Bosanci și Moara.

Președintele Cj Suceava, Gheorghe Flutur a solicitat să fie identificate locurile de plantare, Direcția Silvică să furnizeze puieții, iar Consiliul Județean să mobilizeze populația și ONG-uri în acțiunea de plantare. ”Analizăm posibilitatea acordării unor premii stimulative pentru entitățile care se vor evidenția în această activitate benefică pentru județul Suceava”, a spus Flutur.

Cu acest prilej Flutur a anunțat că miercuri, orele 14, la Sala ,,Ștefan cel Mare“ din cadrul Consiliului Județean Suceava va avea loc o întâlnire la care vor participa structurile din teritoriu ale Ministerului Agriculturii (APIA, AFIR, Direcția Agricolă), Oficiul Județean de Cadastru, Direcția Sanitar-Veterinară, fermieri din domeniul vegetal și zootehnic precum și secretarii localităților din județul Suceava. Tema principală care va fi abordată este demararea sesiunii de depunere a cererilor pentru acordarea subvențiilor pentru fermieri. Sesiunea a început în 2 martie și se încheie pe 15 mai.

”Interesul nostru este să îi sprijinim pe fermieri pentru a-și depune la timp cererile. Dorim să evităm blocajele sau penalizările care au apărut în anii precedenți, inclusiv în relația dintre fermieri și Oficiul Județean de Cadastru. Uniunea Europeană acordă României fonduri încă 2 ani pentru finalizarea cadastrului. Dorim să îmbunătățim relațiile dintre fermierei, APIA și DSV știut fiind faptul că în unele situații, din cauza evidențelor neclare, unii fermieri au fost penalizați sau nu au putut încasa subvențiile”, a precizat Gheorghe Flutur.


Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *