Gheorghe Flutur: Sunt șanse ca până la sfârșitul anului să fie licitat mult așteptatul tronson Pașcani – Suceava al Autostrăzii A7
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în ceea ce privește stadiul realizării Autostrăzii A7 Pașcani – Suceava – Siret, pe care îl urmărește permanent,
s-a ajuns la ultima etapă de pregătire a documentației, cea de obținere a avizului de mediu, pentru care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis astăzi dosarul complet.
”Urmează o dezbatere publică și ținem aproape, astfel încât în această toamnă se va scoate la licitație proiectul tehnic și executarea pentru tronsonul Pașcani – Suceava. Consiliul Județean Suceava a fost implicat alături de CNAIR și firma de proiectare în toate etapele de până acum, inclusiv pentru stabilirea traseelor, a gropilor de împrumut pentru pământul necesar construcției autostrăzii și a listelor cu proprietarii de teren precum și la cea mai grea lucrare, cea de foraj la diferite adâncimi pe traseul autostrăzii. Sunt bucuros că s-a depășit această etapă și din discuțiile cu CNAIR și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pot spune că sunt șanse ca până la sfârșitul anului să fie licitat mult așteptatul tronson Pașcani – Suceava.
Tronsonul Suceava – Siret este mai în urmă, cam la 85% stadiul de proiectare și am cerut CNAIR și firmei care face documentația să grăbească lucrările pentru că avem mare nevoie și de acest tronson al autostrăzii, ținând cont de traficul aglomerat dinspre și înspre Ucraina.
Menționez ca am mai cerut CNAIR și Ministerul Transporturilor si Infrastructurii consolidarea porțiunilor de drum național ce ajung în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret și la PTF Vicovu de Sus. La Vicovu de Sus deja se lucrează și așteptăm ca același lucru să se întâmple și pe DN 2 între Siret – Suceava”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.