Mopan Suceava
Administratie

Gheorghe Flutur va solicita luni, la Ministerul de Finanțe, deblocarea proiectului de modernizare a Punctului Vamal Siret în perspectiva construirii autostrăzii A7 Siret – Suceava – București

La inițiativa Președintelui Consiliului Județean Suceava, astăzi, au avut loc discuții cu privire la situația Punctului Vamal Siret la care au participat Dan Nechifor, directorul Direcției Regionale de Finanțe Iași și domnul Toader Ciornei șeful Punctului Vamal Siret.

S-a adus în atenție faptul că există depus un proiect de modernizare a Punctului Vamal Siret, pe POIM, în valoare de 15 milioane euro, proiect care este blocat din 2015. Cofinanțarea este în valoare de aproximativ 5 milioane euro, restul fiind bani europeni nerambursabili.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a spus că va face demersuri către Ministerul Finanțelor Publice în vederea deblocării și cuprinderii sursei de cofinanțare în bugetul anului 2020. Acesta a precizat că este necesară emiterea unei hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai acestei investiții.

În proiectul de modernizare este prevăzut un tunel de scanare, un scaner mobil care în 12 ore poate procesa 300 de camioane față de 80 cât se controlează astăzi., fiind redus astfel timpul de așteptare în punctul vamal care este unul dintre cele mai aglomerate din tară, pe aici tranzitând anual circa 600.000 de autovehicule dintre care 100.000 camioane.

”Am în vedere să solicit urgentarea acestui proiect și prin prisma construirii autostrăzii A7 Siret – Suceava – București, când va crește traficul, fiind absolut necesar să avem un punct vamal modern. Luni voi fi la Ministerul de Finanțe cu această propunere”, a spus Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *