Gheorghe Șoldan a preluat funcția de președinte interimar al PSD Suceava, după demisia lui Ioan Stan
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a făcut o serie de precizări privind preluarea de către dânsul a funcției de președinte interimar al Organizației Județene PSD Suceava, după ce senatorul Ioan Stan a demisionat.
El a arătat că la câteva zile de la preluarea mandatului său de președinte al Consiliului Județean Suceava, a discutat cu senatorul Ioan Stan care i-a transmis intenția dumnealui de a face un pas în lateral, după alegerile parlamentare, indiferent de rezultatul acestora, și de a îl propune pe Gheorghe Șoldan pentru preluarea interimatului conducerii Organizației Județene a PSD. Lucru care s-a întâmplat luni , în cadrul Consiliului Politic Național al PSD
”Îi mulțumesc sincer domnului Stan pentru toți cei opt ani de muncă și dedicare în fruntea PSD Suceava. Sub conducerea sa, organizația noastră a trecut prin multe momente importante, care au întărit-o.
Domnul Ioan Stan rămâne un exemplu de determinare, dedicare și experiență politică, iar implicarea sa va continua să fie valoroasă pentru noi toți.
Am preluat conducerea interimară a organizației județene și urmează să stabilim în cel mai scurt timp, împreună cu conducerea centrală a partidului, data alegerilor pentru funcția de președinte al PSD Suceava.
Vreau să vă asigur că Organizația Județeană a PSD Suceava va rămâne puternică, unită și hotărâtă să își continue misiunea de dezvoltare a județului Suceava”, a declarat Gheorghe Șoldan.