Gheorghe Șoldan a verificat astă noapte lucrările de modernizare a drumurilor din județ
Ieri noapte, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a verificat pe drumurile din județ, pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare aflate în desfășurare.
Șoldan a fost pe DN 17A, între Marginea și centura municipiului Rădăuți, acolo unde se toarnă covor asfaltic pe un tronson de peste șase kilometri.
Aici lucrările se fac doar noaptea, pentru a nu bloca traficul din zonă.
Pe lângă turnarea covorului asfaltic de tip MAS 16 (mixtură asfaltică stabilizată cu microfibră de celuloză), cu o grosime de circa 6 cm, proiectul include și reamenajarea sensului giratoriu din intersecția DN 17A cu DN 2E, o zonă unde au avut loc frecvent accidente rutiere.
”La fața locului am discutat cu directorul SDN Suceava, Romeo Caciuc, și cu reprezentantul costructorului, care mi-au dat asigurări că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni.
Tot noaptea trecută, pe șantierul lucrărilor de pe DN 17A, m-am întâlnit și cu primarul comunei Horodnic de Sus, Valentin Luță, pentru a discuta despre amenajarea unui sens giratoriu într-o altă intersecție periculoasă de pe acel tronson de drum, cea cu drumul comunal 45 Horodnic de Sus.
Este un proiect mai vechi al primarului, menit să reducă riscul accidentelor grave, proiect care a fost întârziat prea mult de birocrație.
I-am promis primarului Luță că va primi sprijinul necesar și că în următoarele săptămâni sensul giratoriu va fi funcțional.
Modernizarea drumurilor din județ nu înseamnă doar asfalt nou, ci și siguranță în trafic.
Vreau să reducem, pe cât posibil, riscurile de accidente rutiere, mai ales că, de ani buni, județul nostru este, din păcate, pe primele locuri în țară la acest capitol”, a transmis președintele CJ Suceava.








Suceava, are nevoie ca de aer de centurile ocolitoare de la Suceava către Bistrița Năsăud cu toate celelalte rute aferente. Dar, europenii, vor trai doar cu visul la asta …