Gheorghe Șoldan la Marșul Absolvenților USV: ”Sunt cel mai tânăr președinte de consiliu județean din țară și absolvent al USV Suceava”
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat aseară la festivitățile organizate de USV la final de an universitar, luând cuvântul de pe scena amenajată pe esplanada din fața Casei de Cultură Suceava, unde a fost punctul de destinație al Marșului Absolvenților, promoția 2025.
În calitate de absolvent al Universității ”Ștefan cel Mare”, Gheorghe Șoldan a transmis un mesaj de încredere studenților USV, pe care i-a încurajat ca, după absolvire, să își construiască cariere aproape de casă pentru a sprijini dezvoltarea județului nostru.
”Am fost aseară alături de absolvenții USV, la Marșul Absolvenților, promoția 2025. Cred cu tărie că viitorul Sucevei stă în tinerii care aleg să rămână aici sau să se întoarcă acasă. Sunt cel mai tânăr președinte de consiliu județean din țară și absolvent al USV Suceava. Acum aproximativ un an am câștigat președinția CJ Suceava și mulți priveau neîncrezători faptul că un tânăr va conduce administrația județeană. Dar rezultatele au început să apară la scurt timp după preluarea mandatului, dovada clară că tinerii pot schimba lucruri. Trebuie doar să le întindem o mână.
Județul nostru se va dezvolta considerabil în următorii ani. Vine autostrada A7, modernizăm drumurile județene, extindem și eficientizăm aeroportul de la Salcea, investim în campusul de la Moara și în tot ce înseamnă viitor. Îmi doresc, și o spun cât se poate de sincer, ca în mandatul meu să crească numărul oportunităților pentru tineri. Să aibă pentru ce rămâne aici, acasă, la Suceava, lângă familiile și prietenii lor. Iar pentru absolvenții care nu sunt suceveni, să aleagă în continuare județul nostru.
USV e un partener important în acest proces, iar eu am fost de la început de partea domnului rector Mihai Dimian și a conducerii universității. Cu fapte, nu doar cu vorbe.
Felicitări, dragi absolvenți! Mult succes în tot ceea ce v-ați propus pentru viitor! Felicitări, stimați profesori! Felicitări, USV!” este mesajul transmis de Gheorghe Șoldan.