Mopan Suceava
Politica

Gheorghe Șoldan, la Stroiești: „Oamenii s-au săturat, pe bună dreptate, de politicieni pe care îi văd doar o dată la patru ani, când aceștia vin să le ceară votul”

Prezent la Stroiești, la întâlniri cu electoratul, Gheorghe Șoldan, candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Suceava, i-a asigurat că nu va fi unul dintre politicienii pe care să îl vadă o data la patru ani.

„Oamenii s-au săturat, pe bună dreptate, de politicieni pe care îi văd doar o dată la patru ani, când aceștia vin să le ceară votul.

Le-am promis celor aproximativ 100 de oameni cu care m-am întâlnit ieri seară la căminul cultural din Stroiești că eu nu voi fi un astfel de politician.

Fac parte dintr-o nouă generație și m-am înscris în cursa pentru președinția Consiliului Județean pentru a le demonstra sucevenilor că județul poate să se dezvolte mult mai mult și într-un ritm mai alert decât în ultimii 16 ani.

Mă vor vedea des, nu doar la Stroiești, ci în fiecare localitate, pentru că sunt tânăr, am energia și ambiția necesare și știu că dezvoltarea județului nu se poate realiza decât prin dezvoltarea fiecărei comunități.

La Stroiești, am fost ieri alături de colegii din PSD Suceava pentru a-l susține pe Gheorghiță Chirilă, candidatul nostru pentru funcția de primar al comunei, și pentru a le vorbi oamenilor despre programul nostru de dezvoltare a județului.

După două mandate de consilier local, Gheorghiță Chirilă a luat decizia de a candida pentru funcția de primar, dorind să demonstreze că este pregătit să ducă comuna la un nou nivel de dezvoltare.

Echipa PSD va fi alături de candidatul nostru și de locuitorii comunei Stroiești, așa cum am fost și în realizarea celor mai importante proiecte pentru comunitate în perioada administrației social-democrate.

Aceasta este promisiunea noastră: un angajament real și vizibil.

Nu doar cuvinte rostite în campania electorală și un președinte de Consiliu Județean pe care îl vedeți doar o dată la patru ani”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *