Mopan Suceava
Actualitate

Gheorghe Șoldan: Preluarea de către USV a Policlinicii CFR, un nou pas important pentru sănătate și educație în județul nostru

Președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că   Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va prelua Ambulatoriul de Specialitate CF, cunoscut ca Policlinica CFR, din apropierea gării Burdujeni.

El a declarat că împreună cu rectorul USV, prof. dr. ing. Mihai Dimian, a făcut demersurile necesare pentru transferul ambulatoriului, iar proiectul de hotărâre va intra în dezbatere publică în perioada următoare.

”Îi mulțumesc ministrului Sorin Grindeanu pentru că a înțeles că avem toate argumentele pentru a demonstra că această preluare aduce numai beneficii pentru comunitate, pentru serviciile medicale, pentru oameni.

La sfârșitul săptămânii trecute am avut o întâlnire, la sediul Consiliului Județean Suceava, și cu vicepremierul Marian Neacșu, întâlnire la care am discutat despre preluarea ambulatoriului și despre clarificările pe care le-au cerut reprezentanții Guvernului, urmând ca săptămâna aceasta proiectul de hotărâre să intre în dezbatere publică.

Preluarea Policlinicii CFR va permite investiții majore în modernizarea clădirii, extinderea parcării și reorganizarea spațiilor interioare, fără a afecta activitatea medicală actuală.

Activitatea ambulatoriului va continua, personalul va fi preluat cu păstrarea drepturilor salariale, iar veniturile rămân asigurate prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate.

În plus, USV va avea posibilitatea să dezvolte noi specialități medicale esențiale – pediatrie, cardiologie, pneumologie, diabet și boli de nutriție – și să creeze condiții moderne de practică pentru viitorii profesioniști din sănătate.

Dezvoltarea Universității „Ștefan cel Mare” înseamnă dezvoltarea județului Suceava.

Și sunt hotărât ca, din poziția de președinte al Consiliului Județean, să fiu un partener real al USV în planurile lor de dezvoltare”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *