Ghinionul șoferului beat: i-a explodat un cauciuc, a intrat cu mașina într-un copac de lângă cimitir, n-a pățit nimic dar l-au prins polițiștii băut la volan

Despre norocul bețivului s-a vorbit de multe ori. Dar despre ghinionul acestuia, mai rar. Pentru a ilustra faptul că există și  excepții care confirmă regula, prezentăm una recentă care s-a petrecut chiar în municipiul Suceava, lângă gardul cimitirului Pacea, duminică dimineață.

Potrivit  IPJ Suceava, în dimineața zilei de  24 februarie a.c., în jurul orei 06:00, un bărbat de 55 ani, din comuna  Ipotești, în timp ce conducea un autoturism Ford Focus, pe strada Parcului din municipiul reședință de județ, având direcţia de deplasare dinspre  Suceava, către satul Lisaura, com. Ipotești, în momentul în care a ajuns în dreptul porții cimitirului Pacea, a avut loc o explozie la roata dreapta față a automobilului, bărbatul pierzând controlul volanului și intrând în coliziune cu un arbore.

 În urma accidentului rutier nu au rezultat victime omeneşti, ci doar avarierea autovehiculului.

La fața locului, imediat după accident, a ajuns o patrulă din cadrul Poliției locale Suceava, care a sesizat ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *