Glume cu statui

Suceava are puține statui care să decoreze spațiul public.

Câteva sunt ascunse sub boscheții micilor spații verzi și foarte puțini știu de ce când și de cine au fost făcute.

Trei busturi grupate pe aleea din părculețul de lângă Tribunal, au primit imediat porecla: ”Trei bărboși”. Așa le-a rămas numele. Nu mai este cunoscut prea bine cine sunt cei din  figurile turnate în metal, oameni din vechime, care au făcut ceva în istoria și cultura românească. Pentru cei mai mulți care trec prin fața lor, în drum spre micul magazin de parc, cu același nume intrat în legenda urbană, ori spre sălile pașilor pierduți, rămân un pitoresc decor.

 

La intrarea în cimitir dinspre partea de jos a acestuia, în pădurice,  peste drum de vechiul Brădet, un maistru de la IUPS cu suflet de artist așezase pe un soclu de cărămidă o creație abstractă, făcută din plăci metalice sudate. O denumise ”Sfânta Treime”, pe timpul comunismului. După Revoluție, a fost demontat într-o noapte soclul, iar cărămizile au fost refolosite cine știe unde și de către cine.  Puțină vreme mai târziu, micul monument al meșterului artist ar fi ajuns și el, într-o noapte, la fier vechi, dacă cineva nu i-ar fi fugărit la timp pe căruțașii cu răngi.

În parc la Universitate, își etalează mușchii, de jumătate de secol, un atlet din bronz. Cu mâinile împreunate în fața pelvisului, la o oarecare distanță,  cu o atitudine bărbătească, întreaga statuie emană energie pură și  virilitate,  dar eroului statuii îi lipsește parcă totuși ceva.

Și asta de ani buni. Prilej excelent pentru bancuri studențești dintre cele mai lipsite de perdea. Bătrânii orașului țin minte că atletul era pe cale să arunce un ciocan – o bilă mare din fier, purtată de un lanț, ca la Olimpiadă.

Bila, lanțul și mânerul ciocanului au dispărut în circumstanțe neelucidate, chiar înainte de Revoluție. Mai apoi, municipalitatea democrată, la insistențele cetățenilor, au încercat de două ori să reașeze obiectul care dădea sens sportiv poziției atletice. 

De două ori au fost turnate în fabricile orașului bile mari, de douăzeci de centimetri diametru, pe măsura statuii, de care au fost sudate tije din fier beton și care, ajungând  la mâinile sportivului, confereau atitudinea cuvenită atletului  surprins în bronz,  în plin avânt.

De două ori au fost furate acele bile iar municipalitatea, sau cine știe cine, au considerat că e mai bine să nu se mai cheltuiască bani pe sfere din fontă, lăsând postura eroului în chiloți de pe soclul din mijlocul parcului Universității la libera interpretare a publicului iubitor de artă. (foto: Ana Camelia Tetiva)

Una dintre cele mai cunoscute glume ale vremurilor comuniste, avea ca eroi pe cei trei mari domnitori, a căror statui înfrumusețează și astăzi urbea. Fiecare cu dimensiunea lui.

Astfel, de pe soclul său înalt și cu sabia în mână,  voievodul bătrân Petru Mușat, arătând cu degetul în jos, întreabă cu vocea lui răsunătoare:

Cine s-a împuțit aici?

De pe bustul său modest, Petru Rareș, cu mâna pe inimă îngaimă:

Eu nu!

Iar Ștefan cel Mare, părintele acestuia din urmă, călare pe cal, ridică buzduganul și arată direct vinovatul:

Cei de la Cecehaș!

 

Și nu în cele din urmă, ”Bucovina Înaripată”. O statuie nouă, turnată în fibră de sticlă, acum reper principal pentru oficialitățile care sărbătoresc în Piața Drapelelor evenimentele cele mai importante de peste an.

Viziunea sculptorului și a celor care au comandat statuia, nu pare a se plia neapărat pe ceea ce își imaginează cu propriile minți, la vederea monumentului,  nonconformiștii tineri din ziua de azi.

Dar pentru ei  monumentul constituie totuși, un bun punct de reper. Așa încât, nici oficialii și nici artistul nu trebuie să se supere dacă cei mai mulți din noua generație denumesc locația ”La Tirbușon”, ”La Liliac”, eventual la ”Bucovina înșurubată”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.